In 1859 aurora boreala a fost vizibila pana in Cuba, Hawaii si Italia

Evenimentul s-a produs in zilele de 1 si 2 septembrie 1859 ca urmare a unei serii de explozii solare catalogate si in prezent drept cele mai mari din istoria cunoscuta. O paranteza, Soarele este studiat, monitorizat si calculat din 1755 iar activitatea sa este impartita de catre oamenii de stiinta in cicluri solare. Se mai stie ca Soarele isi intensifica semnificativ activitatea la 3-4 ani de la inceputul fiecarui ciclu solar, exploziile solare devenind puternice si violente.

1859 a fost un astfel de moment de activitate maxima, Soarele trimitand in spatiu si implicit spre Pamant o cantitate mare de particule incarcate electric sub forma de vanturi solare ce au interactionat cu campul magnetic al Pamantului. Rezultatul a fost o aurora vizibila pe aproape intreaga suprafata a emisferei nordice, pana in Cuba, Hawaii si Italia, total diferit fata de ce stim despre aurore si anume ca acestea sunt vizibile doar in zonele polurilor magnetice din nordul si sudul planetei. In 1859 vanturile solare au circulat pe deasupra Terrei iar interactiunea pe suprafete mari cu magnetosfera a dus la crearea acestor aurore boreale. Nu a fost singurul efect, firele de telegraf atat din Statele Unite cat si din Europa s-au incarcat electric, in unele cazuri curentandu-i pe operatorii de telegraf si producand incendii ale firelor si statiilor. Spectacolul vizual a facut insa probabil deliciul pamantenilor, poate mai putin celor speriati de fenomenul vazut o data in viata.