Stiati.ca

Site-ul tau de cultura generala


Cerealele integrale ajută cardiacii şi diabeticii

Cerealele integrale ajută cardiacii şi diabeticii

Cerealele integrale conţin atât miezul bobului (numit endosperm) cât şi germenul şi coaja, în vreme ce toate cerealele rafinate conţin doar miezul cerealei. Grâul, ovăzul, quinoa, dar şi orezul brun sau sălbatic şi porumbul, bulgurul sau couscous-ul, germenii de grâu şi meiul, hrişca şi amarantul: din aceste cereale se face făina integrală, din care mai apoi se pot prepara pâine, paste şi chiar dulciuri. Orezul integral se poate consuma ca atare, cu diverse sosuri sau tipuri de carne.

De ce sunt recomandate cerealele integrale în locul celor rafinate? Deoarece miezul bobului conţine mulţi carbohidraţi, prea puţie fibre şi fier şi nicidecum vitamina B. Toate acestea sunt conţinute în cantităţi mari de cerealele integrale.

Beneficiile cerealelor integrale sunt nenumărate pentru sănătate:

- nu conţin colesterol;
- conţin grăsimi polisturate, inclusiv Omega 3 şi foarte puţine grăsimi saturate;
- conţin fibre, proteine, dar şi carbohidraţi;
- conţin minerale (zinc, magneziu, fier şi cupru) şi antioxidanţi, dar şi vitamina E şi vitamine B.

Cerealele integrale ajută organismul să slăbească şi să se menţină la o anumită greutate, de aceea majoritatea dietelor sunt permisive în privinţa cerealelor integrale şi interzic complet cerealele rafinate. Diabeticii şi cardiacii primesc şi ei recomandarea de a consuma cereale integrale. Riscul de cancer de colon scade la persoanele care consumă frecvent cereale integrale.

Este foarte important ca atunci când cumpăraţi produse care susţin că sunt din cereale integrale să citiţi şi proporţia în care cerealele integrale sunt conţinute deoarece multe conţin doar mici cantităţi de cereale integrale. Un indicator al cerealelor integrale este culoarea închisă a produsului însă există numeroase cazuri în care producătorii de alimente folosesc coloranţi bruni şi etichetează alimente rafinate ca fiind integrale.

Istoria cerealelor se pierde în Antichitate, când populaţiile antice foloseau cerealele inclusiv ca ofrande aduse zeilor: în Egipt, Nilul asigura cultura grâului, în vreme ce pe continentul american incasii, aztecii şi mayaşii cultivau porumbul, adus în Europa după marile descoperiri geografice.
 

Stiati si ca..

468 ad